FILĂ DE POVESTE

De multe ori am spus că nimic nu e întâmplător, că totul se întâmplă cu un scop. Pierdem într-o parte, dar câștigăm în alta. Plângem, dar mereu se ivește cineva care ne oprește sau ne șterge lacrimile de pe obraji. Eșuăm într-o direcție, dar mereu se găsește o altă cale, un nou orizont, o scăpare. Suntem triști, dar mereu ne sunt scoase în cale persoane care ne fac să  zâmbim. Acordăm prea multă atenție unor momente nesemnificative în timp ce ignorăm și pierdem momente cu adevărat importante. Dăm la o parte oamenii care vor să ne ajute și îi lăsăm lângă noi pe cei care vor să profite. Facem mai multe alegeri greșite decât corecte. Ne încăpățânăm să ne ghidăm după ce zice inima, fără să luăm în seamă rațiunea. Și așa ajungi la un moment dat să te întrebi ce ai învățat din toate experiențele pe care le-ai trăit. Venim pe lume fără nimic. Mulți ar spune că plecăm la fel, fără nimic, dar nu este așa. La început, fiecare dintre noi a fost un anonim, fără nume, fără amintiri. Dacă până

Suntem înconjurați de oameni care vin și oameni care pleacă. Oameni care apar în viața noastră și care dispar apoi subit, fără să spună un simplu ADIO, fără să dea vreo explicație.  Oamenii pleacă. Da, unii oameni dispar fără nicio urmă de remușcare. Uneori încearcă să se desprindă treptat, alteori brusc și definitiv. Nu sunt conștienți că lasă în urma lor inimi frânte și suflete făcute franjuri. Își văd de drumul lor și nu mai privesc în urmă. Iar cel care rămâne în urmă, de cele mai multe ori suferă cel mai mult. Se refugiază în infinite gânduri și milioane de întrebări. Se simte singur, trist, abandonat. Ar vrea doar o explicație, pe care este conștient că nu o va primi vreodată. Încearcă să închidă ochii, dar îi rulează prin față secvențe din trecutul său. De asta preferă să stea treaz. Cu cât ține trecutul la distanță, cu atât bătăile inimii își păstrează ritmul normal. Se apropie de albumul cu fotografii. A vrut să-l arunce de nenumărate ori, dar tot de atâtea ori l-a așezat l

Avem nevoie de timp să învățăm să credem: în noi, în persoanele din jurul nostru, în ceea ce putem să facem. Este nevoie de timp pentru a îndepărta barierele, zidurile și fortărețele pe care le-am creat în jurul nostru. Este nevoie de timp pentru o nouă etapă, un nou început. Avem nevoie de timp  pentru a ne cere iertare și pentru a fi iertați. Avem nevoie de timp pentru a ne face auziți. Și mai ales... avem nevoie de timp să ne împăcăm cu greșelile pe care le-am făcut, să ne împăcăm cu gândul că am fost dezamăgiți de persoanele la care nu ne-am fi așteptat, și totuși, au făcut-o. Asta pentru că în viață totul este imprevizibil, de aceea nu trebuie să-ți pui fericirea în ceva ce nu merită. Sunt o mulțime de alte lucruri care merită toată atenția ta. Trebuie să luăm deciziile potrivite, la momentul potrivit. Și totuși, dacă am ști când apare momentul potrivit, nu am mai da cu piciorul unor ocazii.  Am învățat că am nevoie de timp pentru a avea încredere în oameni. Am fost dezamăgit

Nu e niciodată prea târziu să pui punct și să o iei de la capăt. Niciodată nu e prea târziu pentru un nou început. Nu e prea târziu pentru un picior pus în prag, pentru o nouă decizie pe care o iei, pentru un nou drum pe care vrei să-l urmezi. Niciodată nu va fi prea târziu atât timp cât îți dorești o schimbare în bine.  Am pus punct de atâtea ori și am luat-o de la capăt încât nu-mi mai amintesc de câte ori am făcut lucrul ăsta. Asta pentru că mereu mi-am dorit mai mult. Pentru că mereu am vrut să-mi demonstrez că pot să uit, să iert, să merg mai departe și să mă concentrez pe viitorul meu. Pentru că fiecare întâmplare mai puțin fericită din trecut, trebuie lăsată acolo, undeva în spatele tău. Și mai știu un lucru... întotdeauna eu am controlat trecutul, niciodată nu l-am lăsat pe el să mă controleze. Niciodată nu e prea târziu să lași orgoliul la o parte și să-ți recunoști o greșeală. E firesc, fiecare om greșește, important este modul în care ne asumăm greșeala.   Niciodată