Moartea căprioarei Lucian Blaga Seceta a ucis orice boare de vânt. Soarele s-a topit și a curs pe pământ. A ramas cerul fierbinte și gol. Ciuturile scot din fântână nămol. Peste păduri tot mai des focuri, focuri Dansează sălbatice, satanice jocuri. Ma iau dupa tata la deal printre târșuri, Și brazii mă zgârâie, răi și uscați. Pornim amândoi vânătoarea de capre, Vânătoarea foametei în munții Carpați. Setea mă năruie. Fierbe pe piatră Firul de apă prelins din cișmea. Tâmpla apasă pe umăr. Pășesc ca pe-o altă Planetă, imensă, straină și grea. Așteptăm într-un loc unde încă mai sună, Din strunele undelor line, izvoarele. Când va scăpăta soarele, când va licări luna, Aici vor veni în șirag să se-adape Una câte una căprioarele. Spun tatii că mi-i sete și-mi face semn să tac. Amețitoare apă, ce limpede te clatini! Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri La
“Trăim toţi sub acelaşi cer, dar nu avem toţi acelaşi orizont.” (Konrad Adenauer)